-interviu realizat de Ioana Banu și Maria Popescu cu regizoarea Marina Hanganu și actrița Smaranda Găbudeanu-
Foto: Cristina Bodnărescu și Maria Mandea
„E-Waste E-Motion: o robofabulă” este o instalație teatrală, un teatru mecatronic în care toate personajele sunt roboți. Acțiunea are loc într-un centru de reciclare din viitorul apropiat, unde un grup de dispozitive inteligente reflectează asupra rolului lor în viața oamenilor. Povestea abordează relația dintre oameni și dispozitivele lor inteligente, precum și importanța reciclării deșeurilor de echipamente electrice și electronice („e-waste”).
Am stat de vorbă cu Marina Hanganu, cea care a scris textul și a regizat spectacolul, și Smaranda Găbudeanu, actrița care a animat toți roboții din spectacol.
Marina Hanganu – o punte între teatru și tehnologie
a.k.a. cea care face loc pentru fiecare voce, fie ea umană, robotică sau undeva la mijloc
Există oameni care construiesc clădiri. Și există oameni ca Marina, care construiesc lumi. Ea pășește în ele, le explorează, le descoperă luminile și umbrele, apoi deschide ușa pentru public.
A studiat regia la UNATC, și-a ascuțit instrumentele la Londra, la Royal Central School of Speech and Drama, apoi și-a scris doctoratul despre cum poți să faci teatru fără să fii în camera în care se joacă.
La Teatrul „George Ciprian” din Buzău a construit proiecte culturale pe fonduri europene și naționale, iar apoi s-a alăturat echipei UNATC ca cercetător științific.
A inițiat și a coordonat proiecte care au traversat granițe și discipline, precum „Tele-Encounters: Beyond the Human”, cu parteneri din Spania, Italia și Portugalia.
Spectacolele ei par să vină din viitor, dar ating teme vechi de când lumea, precum familia, memoria, iubirea, sfârșitul. Printre ele se numără „2032 SMART-FAMILY”, „Generation 200” și „Planeta Viselor Pierdute”.
Pentru ea, scena nu e neapărat un loc fizic cu lumini și decor, ci și o rețea invizibilă, ceva care leagă oameni aflați departe. De aceea teatrul ei poate fi telematic, sau poate fi jucat de roboți, și totuși rămâne intim, cald, uman.
Iar aici, în 𝑬-𝑾𝒂𝒔𝒕𝒆 𝑬-𝑴𝒐𝒕𝒊𝒐𝒏, Marina e cea care a imaginat conceptul, textul, regia și a ținut firul întregului proiect.
Ea a trasat centrul de reciclare din viitor și a lăsat roboții să-și caute vocea acolo, să se întrebe cine sunt și ce înseamnă să dispari.
Text de Sabina Popescu (PR „E-Waste E-Motion”).
Smaranda Găbudeanu – sufletul roboților
a.k.a. Cineva care te face să crezi că o păpușă este vie (poate că este).
Smaranda și-a început parcursul artistic cu arta actorului mânuitor de păpuși și marionete, la UNATC. A continuat cu dans contemporan, apoi cu un masterat în „Teoria și practica imaginii” la CESI, Universitatea din București.
Dincolo de diplome, traseul ei e despre curiozitate interdisciplinară și lucrări care amestecă teatrul, mișcarea, arta vizuală și muzica. Cine spune ca îți poți alege un singur drum în viață… n-a văzut-o pe Smaranda lucrând.
A dansat, a jucat, a creat instalații vizuale, a coregrafiat, a performat. A urcat pe scenele operelor, ale teatrelor și ale galeriilor din București și din țară, de la CNDB, Opera Națională, Teatrul Nottara, până la Teatrul ,,George Ciprian”, Muzeul de Artă Recentă, WASP, Galateca, @SAC Malmaison și altele… că obosim.
Predă și învață deopotrivă. Ca pedagog, a susținut numeroase cursuri și ateliere de dans, actorie, teatru de umbre și storytelling pentru copii și adulți. A fost profesoară în cadrul Centrului pentru Educație MIMA Muzica și Școlii performative CNDB.
Este membru fondator și președinte al PETEC, un laborator viu de creație interdisciplinară, premiat de AFCN în 2024 pentru promovarea culturii române în lume.
În „E-Waste E-Motion”, Smaranda vine cu tot ce poate să facă un obiect să respire.
Cu gesturi. Cu umbre. Cu detalii.
Text de Sabina Popescu (PR „E-Waste E-Motion”).
Maria: Cum a luat naștere ideea acestui proiect?
Marina: Proiectul „E-Waste E-Motion” și-a propus și a și reușit să facă un spectacol de teatru cu roboți. Toate personajele sunt interpretate de roboți automatizați: le dai play și ei își execută traseul fără ca omul să intervină în timp real sau să-i controleze din joystick. Au existat două puncte de pornire. Pe de o parte, există o întreagă tradiție a automatelor, un tip de păpuși mecanice care se mișcă singure. Deci automatele sunt figurine care execută niște mișcări prestabilite. Figurine precum în ceasurile vechi, cum e și turnul cu ceas din Sighișoara. Există chiar un teatru mecanic la palatul Hellbrunn din Salzburg, unde toate personajele sunt figurine automate. O altă sursă de inspirație a fost romanul „Klara și soarele” de Kazuo Ishiguro, în care un roboțel își așteaptă finalul într-o groapă de gunoi. Aceasta este ultima imagine din roman. Din aceste două surse s-a născut ideea unui spectacol doar cu roboți, pe tema deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
Ioana: Cum vedeți rolul tehnologiei în teatrul contemporan?
Smaranda: E puțin largă întrebarea. Consider că, odată ce tehnologia face parte din viața omului de acum, este absolut firesc să începi să o integrezi în spectacole. Am admirat-o pe Marina pentru felul în care ea o integrează foarte firesc și justificat. Când am făcut împreună un spectacol telematic, „2032 SMART-FAMILY”, folosirea tehnologiei reflecta chiar situația personajelor. Ele comunicau prin acel ecran, nu era ceva artificial, o convenție pentru public. Era ceva ce chiar se întâmpla în viața acelor personaje. Tehnologia e un teren de joacă, deocamdată. Se testează multe lucruri, se merge foarte departe în unele direcții, și cu automatizare, și cu efecte. Și cred că o să se decanteze cu timpul ce e cu adevărat important de păstrat în teatru.
Marina: Aș completa ceea ce spune Smaranda prin faptul că unii consideră că suntem deja într-o etapă a post-digitalului. Cu alte cuvinte, societatea deja a fost digitalizată și acum noi suntem capabili să ne raportăm critic la tehnologie. Foarte discutabil câți dintre noi fac asta. Ceea ce înseamnă că integrarea tehnologiei în artele spectacolului nu este doar naturală pentru omul de azi, dar e un mod de a interoga lumea în care ne aflăm. Și dacă instrumentele artistului acum 200 de ani erau unele, acum sunt acestea: o paletă întreagă de tehnologii pe care deja le integrăm în mod firesc, pentru calitățile lor estetice și de interogare a realului.
Smaranda: Dar ce înseamnă până la urmă tehnologie? Noi acum vorbim de tehnologia digitală, de dispozitive electronice. Dar tehnologie în sens mai larg a existat constant în teatru. Și în misterele medievale, când veneau îngerii de sus, legați cu frânghii acționate de pârghii. Până la urmă și sistemul de iluminat este o tehnologie. A fost revoluționară introducerea candelabrului în teatru, de pildă. Deci tehnologia a tot fost integrată în teatru. E un drum destul de firesc.
Maria: A fost o provocare să lucrați cu tehnologia în acest context?
Marina: A fost o provocare, pentru că ceea ce am încercat noi nu a fost explorat foarte mult în teatru. Chiar nu știu să mai fie un spectacol care să își fi propus să automatizeze tot jocul – de fapt, toate personajele. Sigur, v-am spus de acele mecanisme folosite în trecut, da, dar automatele reprezentau niște scene foarte scurte. Nu era vorba de o întreagă poveste de o jumătate de oră pe care o execută niște roboți digitali. A fost foarte greu să le dăm roboților expresivitatea necesară ca să susțină un spectacol doar ei. Bine, și eu, și Smaranda suntem prezente în spectacol, dar avem un rol adiacent, adică nu suntem personaje principale, doar îi ajutăm din când în când pe roboți. Și da, relaționăm cu roboții în anumite momente.
Smaranda: Așa cum îl văd eu, mi se pare în continuare un work-in-progress și un proiect de pionierat. Este cu atât mai fain cu cât merge înainte și au existat progrese și după ce l-ai văzut tu, Ioana, că ai fost la spectacol. Spectacolul continuă să se îmbunătățească și asta e foarte interesant în ideea în care, până la urmă, și tehnologia este într-un continuu upgrade. Și ceea ce ar fi interesant ar fi să lucrăm mai departe cot la cot cu un programator care să fie prezent și în timpul spectacolului și să ne întâlnim undeva la mijloc în soluțiile pe care le găsim. Despre dificultăți… ce să spun. A fost dificil pentru că nu e așa cum te-ai gândi, că îi spui ce să facă și tehnologia execută. Și tot acest mit că tehnologia ar fi mai precisă chiar decât omul. Din contră chiar. Sunt atâția factori implicați și atâtea variabile, încât întotdeauna rezultatul este puțin imprevizibil. Eu teleghidam acei roboți, mișcările erau înregistrate ca apoi să fie redate automat. Dar roboții își citeau traseul în timp real în spectacol. Erau mai mulți factori care le influențau această capacitate de a-și reproduce mișcarea – de pildă, magnetismul pământului care influența giroscopul sau pierderea pachetelor de date care se transmiteau către roboți. Au existat abateri mereu și atunci a fost necesară o continuă adaptare a noastră la abaterile lor, pentru a integra abaterile roboților și a ne adapta creativ la ceea ce „propuneau” ei, ca să spunem așa.
Marina: O altă dificultate a fost că am avut o singură actriță responsabilă de opt personaje. Practic, ea a jucat cu ea însăși atunci când am înregistrat textul, care apoi a fost convertit cu inteligență artificială astfel încât fiecare personaj să sune diferit, dar și când am înregistrat mișcările. Smaranda înregistra mișcările unui personaj, apoi îi dădeam play robotului respectiv și ea intra în scenă cu al doilea personaj. Și tot așa. Deci ea juca, de fapt, cu urme ale propriei ei prezențe, ceea ce cred că e foarte nou în teatru. Până să existe aceste tehnologii, nu puteai să faci asta.
Smaranda: A fost o provocare. Nici măcar n-aș include-o la dificultăți. Aș include-o la lucruri interesante și provocări artistice.
Maria: Din câte știu, vocea roboților a fost făcută cu AI. Cum ați lucrat?
Marina: Vocile personajelor nu au fost generate prin „text-to-speech”, pentru că exista riscul ca acestea să sune impersonal sau să nu le putem controla intonația. Un singur personaj a fost generat prin „text-to-speech”, anume o voce fără trup care face anunțurile în centrul de reciclare. În rest, Smaranda a înregistrat vocile tuturor personajelor, în așa fel încât să redea intențiile personajelor. Apoi vocea ei a fost convertită cu AI. Două voci sunt clone ale unor voci umane și alte trei voci sunt generate de la zero cu programul AI. Vocea naturală a Smarandei a fost folosită doar pentru personajul principal, cu un ușor efect metalic adăugat. Dar intențiile și intonațiile tuturor personajelor au fost date de Smaranda. AI a fost o unealtă care i-a extins posibilitățile expresive. N-a înlocuit actrița.
Ioana: Credeți că teatrul din viitor va implica din ce în ce mai mulți roboți și AI?
Marina: Da, sunt convinsă. Când vorbim de integrarea tehnologiei, nu trebuie neapărat ca ea să aibă rol de personaj. Poate fi folosită ca o tehnologie de infrastructură. De pildă, folosim inteligența artificială generativă ca să ne inspirăm în etapa de creare a decorului, să spunem. Îi dăm să ne genereze niște imagini și ne inspirăm de la ea. E un exemplu absolut simplist de integrare a tehnologiei în etapa pregătitoare. Și sigur, pe scenă vor exista din ce în ce mai multe colaborări între om și mașinărie. Sunt convinsă, pentru că aceste tehnologii, care sunt abia la început, am putea spune, vor pătrunde din ce în ce mai mult în societate și noi vom reflecta pe scenă această societate contemporană.
Maria: Cum arătau proiecțiile inițiale? S-a schimbat ceva pe parcurs?
Marina: Da, s-au schimbat mai multe lucruri. De pildă, intenționam ca personajul principal, robotul Amis, să fie controlat live de Smaranda prin telecomandă. Dar, deoarece toți ceilalți roboți erau automatizați, am decis să-l automatizăm și pe el. Ne-am gândit că am fi introdus un factor de risc suplimentar dacă în timpul controlului live s-ar fi produs o greșeală în traseul lui Amis, pentru că ceilalți roboți depindeau de trasee fixe. Totuși, așa cum am discutat deja, devierile de la traseu s-au produs oricum.
Smaranda: Da, eu cred că a fost o decizie artistică, mai degrabă. La început, noi spuneam ok, dar mai e teatru? Hai să mai introducem ceva live, să fie acea emoție, totuși, dată de faptul că este și o prezență umană în spatele lor. Cu timpul, în repetiții, ne-am dat seama că, de fapt, efectul este mult mai puternic cu ei automatizați. Sau m-am convins și eu, pentru că am înțeles că Marina avea visul ăsta de la început, să fie totul automatizat. Este uimitor să-i vezi că se mișcă singuri. Și atunci prezența umană a fost integrată altfel. În afară de asta, a existat și această vulnerabilitate a spectacolului și acest risc care până la urmă aduce un plus. Devine interesant să te uiți când știi că roboții ăia au traseu fixat, dar nu într-atât încât să nu te surprindă. Și da, aveam destule surprize cu care să ne confruntăm ca să mai introducem și această dirijare în timp real. În afară de asta, e și ceva legat de public. Oricum câteodată nu le vine să creadă. Zic, dar voi ce făceați? Aveați acolo o consolă? Îi dirijați, nu-i dirijați? Și felul în care a gândit Marina spectacolul sprijinea această idee, cu acea masă în jurul căreia ajungeam să ne așezăm cu toții, inclusiv publicul, și să ne uităm la această lume care se mișcă singură. Da, pare mult mai palpitant, la un moment dat, să te uiți la tehnologie cum își face treaba și cum te poate surprinde ea decât să te amesteci neapărat în timpul spectacolului.
Ioana: Care au fost cele mai mari provocări artistice și tehnice și cum ați trecut peste ele?
Marina: Repetițiile au fost chinuitoare. Este chinuitor să le înregistrezi un anumit traseu roboților și, când le dai play tuturor, ei să reacționeze invers. Se poate întâmpla și asta, pentru că ei își primesc pachetele de date în timp real printr-un router, cum spunea și Smaranda, așa că unele pachete se pot pierde. Au fost astfel de situații și a trebuit să ajungem la niște mișcări optime, nu prea complicate. De pildă, mișcări fără prea multe rotiri care să le dea giroscopul peste cap, pentru că atunci riști să sară peste masă când nu-și respectă traseul. A fost foarte greu să înregistrăm trasee care, indiferent de abatere, să nu fie dezastruoase pentru roboți. Că tot vorbeam de schimbări față de varianta inițială, aceste erori de mișcare ale roboților au făcut necesară împărțirea spectacolului în scene scurte. O scenă dura în jur de cinci minute. Eu și Smaranda eram tot timpul prezente și, la începutul fiecărei scene, îi așezam pe roboți în pozițiile necesare pentru scena următoare, astfel încât să limităm abaterile pe care le-ar fi putut acumula într-un spectacol de treizeci de minute. În afară de aceste dificultăți tehnice, a fost foarte greu să îmbinăm dimensiunea live a spectacolului cu dimensiunea fixă a unor înregistrări, și la nivel de sunet, și la nivel de mișcare. Pe parcursul repetițiilor, a trebuit să facem ajustări în coloana sonoră așa încât sunetul să-i corespundă mișcării.
Maria: Care a fost implicarea liceenilor în proiect? V-au surprins ideile lor?
Marina: Da. Am avut două etape de lucru. Am lucrat cu voi la Hasdeu, cu trupa „treivirgulăpaișpe”. Ioana, tu ai participat la atelierul de teatru de la Buzău. Dacă m-au surprins elevii? Voi, cei de la Buzău, m-ați surprins și nu prea, pentru că știam că sunteți o trupă foarte bună, capabilă să improvizeze. Eu și Smaranda v-am dat niște situații din viața personajelor noastre, din viața roboților. Și voi ați improvizat natural, creativ, scene din viața acestor roboței, care au trăit într-un mod mai mult sau mai puțin plăcut alături de oameni. Și noi ne-am inspirat din ceea ce voi ați propus la ateliere. În repetiții, actorii și regizorul trebuie să înțeleagă backgroundul personajelor, să-și imagineze ce a fost în viața personajelor și ce le-a determinat să acționeze într-un anumit fel în scena respectivă. Așa că participanții la atelier ne-au ajutat să concretizăm episoade relevante din viața roboților.
La Constanța, în schimb, chiar am fost surprinsă. Aceia sunt elevi care nu au legătură cu teatrul. Ei se axează pe informatică și robotică la Liceul Teoretic Internațional de Informatică. Au venit cu niște idei foarte bune, inclusiv la nivel de joc de rol, dar mai ales la nivelul coerenței textului. Ne-au dat feedback de tipul „aici nu se leagă, de ce face asta personajul când el spune asta?”. Și am făcut schimbări în text pe baza observațiilor lor.
Smaranda: Și au adresat și foarte multe întrebări foarte interesante. Țin minte că asta m-a surprins. Poate tocmai ei nefiind dintr-o trupă de teatru, întrebările pe care ei le adresau erau revelatoare. Se transpuneau cu adevărat în situația personajelor. Probabil și pentru că erau în domeniul informaticii și lucrau cu roboți, aveau capacitatea de a se transpune ușor într-o situație SF, de teatru de anticipație. Și mi se pare că asta a creat fuziunea perfectă între SF și un mod clasic de a lucra. Pe când, de la voi, trupa de la Hasdeu, am avut partea asta de emoții, de creativitate, de lucru clasic în teatru care a dat baza teatrală, de la ei am avut idei sclipitoare și perspective foarte interesante asupra tehnologiei, pentru că ei sunt cu adevărat preocupați de viitor. Deci asta este o întrebare, probabil, a vieții lor de fiecare zi, dorindu-și să lucreze în acest viitor și să țină pasul cu el. Și s-a produs această fuziune foarte interesantă pentru care vă mulțumim.
Ioana: Chiar voiam să vă întreb dacă, după atelierul cu trupa „treivirgulăpaișpe”, vi s-au schimbat anumite perspective legate de roboții din spectacol sau de emoțiile lor.
Marina: Un exemplu bun este chiar aspiratorul, pe care tu l-ai interpretat. Cred că tu ne-ai ajutat să potențăm efectul comic al aspiratorului. Citeam feedback-ul publicului, oferit prin intermediul chestionarul de la finalul spectacolului. Niște copii au răspuns că le-a plăcut cel mai mult aspiratorul pentru că l-au compătimit pentru situația în care se afla. Deci cred că voi, la atelier, ați accentuat anumite laturi ale personajelor.
Maria: În viitor, ați dori să mai faceți proiecte asemănătoare?
Marina: Da, mi-aș dori să explorez în continuare teatrul cu roboți și automatizarea în teatru, dar cu un buget de producție mai mare și un timp de implementare mai mare, pentru a putea realiza roboți mai complecși, cu mecanisme de navigare mai precise. De pildă, să facem și o reprezentare 3D a spațiului, astfel încât roboții să aibă o hartă digitală la care să se raporteze. Deci mai sunt îmbunătățiri tehnice pe care clar ar trebui să le facem ca să ne ajute și pe partea artistică.
Smaranda: Eu cred că, în viitor, după ce o să facem și alte spectacole, o să ne înduioșăm gândindu-ne la acest spectacol. O să ni se pară foarte „cute” așa cum e el, cu părțile lui rudimentare. De fapt, de-abia aștept momentul.
Marina: Da, o să ne gândim „ia uite, se jucau cu bețe, sărăcuții copii”. În viitor, o să fie mult mai bine.
Ioana: Ce mesaj principal vreți să-i transmită proiectul „E-Waste E-Motion” publicului tânăr?
Marina: Cred că nu e o singură idee pe care o transmitem sau un singur mesaj. Tu, ca spectatoare, cu ce ai rămas din spectacol?
Ioana: Ideea de reciclare, în primul rând, de respect pentru mediu, introdusă făcând apel la emoții. Abordarea asta ne-a făcut să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă.
Marina: Mă bucur. Da, asta este clar una dintre ideile pe care ne-am dorit să le transmitem. Am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru public vizavi de responsabilitatea față de mediu și față de aceste dispozitive care ne înconjoară. E, într-adevăr, o foarte mare problemă la nivel global modul în care sunt sau, mai bine zis, nu sunt bine gestionate deșeurile de acest tip. Dar mai este o latură foarte importantă a spectacolului, anume relația noastră umană cu noile tehnologii din ce în ce mai deștepte, personalizate și personalizabile. Cum va arăta în viitor despărțirea de un robot social care a simulat și a împărtășit emoții de-a lungul existenței sale alături de tine? S-a stabilit o legătură emoțională între voi. Dacă tu îl arunci la gunoi, ce spune asta despre tine? Despre asta e vorba. Relația noastră cu dispozitivele noastre inteligente spune ceva despre noi, inclusiv din punct de vedere etic.
Smaranda: Orice prezență care a fost cândva, lasă un gol prin absență. Cum te împaci cu acest gol? Roboții sunt o prezență pentru noi, dar și noi suntem o prezență pentru roboți, așa că despărțirea poate fi reală. Noi am atins subiectul acesta și am intrat și în emoțiile umane pe care le avem la despărțire. Cum integrează un organism natural, un om, o ruptură, și cum o integrează un mecanism, pentru că și el va simți o ruptură, și el se va reorganiza ca să-și explice acea ruptură. Asta încearcă personajul principal să facă o parte din spectacol, să-și explice ce s-a întâmplat. Și mi se pare foarte interesantă latura asta, pentru că, de fapt, orice sistem care are o formă de inteligență va încerca să se reorganizeze, să asimileze informațiile noi, dar și lipsa de informații. Poate chiar să găsească un surogat pentru o prezență care nu mai e acolo.
Marina: Mai este o întrebare foarte importantă: cât de mult ne dorim ca aceste dispozitive să ne semene? Cât de mult ne dorim să se comporte în manieră umană? Pentru că și aici e o întreagă discuție etică, despre iluzia de umanitate pe care o poate crea tehnologia. Cred că e o întrebare deschisă, n-aș avea un răspuns la momentul ăsta, dacă este bine să umanizăm dispozitivele atât de mult.
Ioana: Cumva nu este bine. Dacă o să ne semene atât de mult, suferința noastră când o să le aruncăm o să fie destul de mare.
Marina: Da sau nu. Poate că o să le umanizăm și, în același timp, o să păstrăm o distanță față de ele. Totuși, ești un simplu obiect. Cum o să integrăm aceste două perspective? Da, sunt multe întrebări care se nasc. Nu există un singur mesaj sau idee imuabilă pe care am vrut să o transmitem, ci o serie de întrebări despre prezent și viitor.
Maria: Considerați că tehnologia va înlocui partea artistică?
Marina: Nu. Și nu cred că îi va înlocui pe artiști. Tehnologia este un instrument sau chiar mai mult decât un instrument, un partener de creație. Sigur că unele companii vor folosi din ce în ce mai mult AI, de pildă, ca să scoată oamenii din joc din motive financiare. Sunt convinsă că se va întâmpla și asta. În același timp, în astfel de discuții despre „om versus tehnologie”, noi ne raportăm, de obicei, la o presupusă perspectivă a publicului. Spunem, „Dacă AI o să facă un produs artistic mai bun, de ce ar vrea publicul să mai experimenteze arta produsă de oameni?”. Încă n-am ajuns acolo. Dar hai să ne gândim și la perspectiva artistului. Arta există pentru că omul simte nevoia de a se exprima creativ. Eu nu cred că această nevoie de a se exprima creativ a oamenilor o să dispară și atunci nu cred că arta umană va fi vreodată înlocuită. De altfel, arta nu a fost niciodată pur umană – întotdeauna artiștii au folosit tehnologie, unelte de un tip sau altul. În plus, tehnologia este umană, nu e ceva din afara sferei umane.
Smaranda: Eu am și această perspectivă: nevoia de a se exprima creativ se transferă într-un fel spre public. Și deja trăim într-o epocă de democratizare a artelor, în care oamenii au mult mai mult acces la artă și la modalități diverse de a se exprima creativ. Îmi imaginez, de pildă, că vei putea modifica un film în timp real cu AI. Acum există limitări de tot felul legate de producția de film, cum ar fi durata filmului. Dar un AI îți va putea genera filme cu ușurință, poate în fiecare zi câte un film cu personajul tău preferat, în care tu poți să investești, ca într-un joc video. Un film în care tu te atașezi de personaj și vrei să vezi în ce situații mai poate intra acel personaj. Cred că va exista foarte multă artă unu-la-unu, care ajunge la un singur om și care are sens pentru un singur om. Și va exista foarte mult aport al fiecărui om, adică al spectatorului, la ceea ce se creează. Ceea ce poate fi interesant, e o nouă formă de artă. Nu înlocuiește filmul de acum, ci e o nouă formă de artă la care putem contribui cu toții. De ce nu? Doar să știm diferența. Ce spunea și Marina. Să știm să ne distanțăm la un moment dat, pentru că poate fi imersivă într-un asemenea grad și cu o implicare emoțională sau un soi de atașament bolnăvicios care ar putea conduce la adicție. Și atunci trebuie să avem grijă în viitor. Deja se pune problema sănătății noastre mintale și emoționale în relație cu tehnologia.
Maria: Ce v-a plăcut mai mult în contextul acestui proiect? Partea artistică sau partea tehnologică?
Marina: Nu am făcut diferența. Partea artistică s-a sprijinit pe cea tehnologică. E o integrare atât de puternică încât nu poți să le separi. Tehnologii au lucrat alături de artiști și invers.
Ioana: Vă mulțumim pentru interviu.
E-WASTE E-MOTION: O ROBOFABULĂ
Concept, text, regie: Marina Hanganu.
Actriță – mișcare și voci roboți: Smaranda Găbudeanu.
Design tehnic și construcție roboți: Marius Dumitrescu.
Programare roboți și lumini: Antonie Amir Suciu.
Scenografie și design artistic roboți: Maria Mandea (super:serios).
New media design, video și instalație interactivă: Cristina Bodnărescu (Ethics of Joy).
Sound design, muzică și voci IA: George Urse (Ethics of Joy).
Tehnician și asistent scenografie: Adrian Dragoman.
Spectacolul poate fi vizionat integral pe YouTube:
Trailer: https://youtu.be/fyc4VV2WEqE?si=SwqGI8ZdY_iFW8sy
Spectacolul face parte din proiectul „E-Waste E-Motion”, co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Organizator: Teatrul „George Ciprian” din Buzău
Partener principal: Universitatea Natională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București (UNATC) Parteneri in organizarea activitatilor: Asociația ENVIRON, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanta, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău, Muzeul Județean Buzău. Parteneri de comunicare: AGERPRES, Agora Buzău, Alarma Buzoiană, Asociatia Romana a Femeilor in Artă (ARFA), Bookhub, Buzău.Media, Buzău.net, Buzăul Cultural, Campus TV, Contacte Culturale, Cotidianul Opinia Buzău, Dobrogea Explore, Expresul Buzoian, Focus TV, Gazeta Buzoiană, Happ.ro, ISCOADA, Modernism.ro, News Buzău, Observator Cultural, Observatorul Buzoian, Ploiești TV, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Revista Verde, Sănătatea Buzoiana, Șansa Buzoiană, Șansa News, Subversiv, TV Buzău, TV SAT, TV Sud Est, Ziarul Muntenia de Buzău. Sponsor: Exclusiv Auto (Constanța)
