Cel mai frumos loc de pe pământ e…

Anca Toader (la 18 ani)

Scaunul ponosit din maxi-taxi pe care așteptăm cu nerăbdare să ajungem la destinație.

Culoarul dintre scaune care e înghesuit fie de bagaje pline ochi de speranțe și grisine, fie de noi, căutând cu disperare boxa Facebook * printre mormanele de haine care miros a luna august și orașul Alexandria * .

Patul de cămin studențesc ponosit, care ne va vedea doar câteva ore pe noapte, fiindcă adevărata odihnă ne așteaptă, de fapt, afară, printre necunoscuți și forfotă perpetuă.

Scena. Locul în care visele devin realitate, sau un alt clișeu de genul.

Vă întrebați ce m-a făcut să dau curs acestui text și poate ați găsit și un răspuns. Cu părere de rău, vă anunț că nu premiile sau deplasările noastre m-au determinat să scriu, ci dorința de a avea măcar câteva rânduri despre ce am simțit noi, trupa treivirgulăpaișpe, din momentul în care plecăm de acasă și până ne întoarcem. Totul, într-o manieră cât se poate de pură și onestă, lipsită de filtrele idilice ale unei povești cu final fericit. Chiar dacă povestea noastră are un final fericit.

Patul de cămin studențesc ponosit, care ne va vedea doar câteva ore pe noapte, fiindcă adevărata odihnă ne așteaptă, de fapt, afară, printre necunoscuți și forfotă perpetuă.

Nu știu unde va ajunge acest text. Cel mai probabil în mâinile domnului profesor Dănuț Constantin Solcan (zis și Solcanu, Căpitanu’, Solcs, dar domnu’ sau teacher * rămân net superioare oricărui alt apelativ), căci fără dumnealui, nimic din toate astea n-ar fi fost posibil. Nimeni nu ne-ar fi putut călăuzi și îndruma mai bine decât dumnealui. Și, prin acest micuț text, încercăm să vă dăm înapoi măcar un gram din toată răbdarea, sinceritatea, umorul și profesionalismul pe care ni le-ați oferit, fără a cere nimic, niciodată, la schimb.

Cel mai frumos loc de pe pământ e când trec orele pe lângă noi și noi tot la teatru suntem, teacher cu ceaiul și cafeaua în mâini, noi delectându-ne 12 inși cu o pungă mică de chipsuri cu sare sau cu delicii culinare de post *.

Cel mai frumos loc de pe pământ e repetiția haotică dinainte să intre publicul în sală, când toți transpirăm și ne întrebam dacă persoanele pe care le vrem în sală chiar au de gând să-și facă apariția (nu vă puteți imagina ce reacții avem când vedem că într-adevăr au venit… nici nu vrem să vă imaginați, de fapt).

Cel mai frumos loc de pe pământ e masa albă cu scaune albastre de la restaurantul de pe Lipscani, cu cel mai gustos gyros mâncat vreodată, unde toți aprobăm la unison că “vom juca bine, dacă mâncăm bine”.

foto: Sabin Popa

Cel mai frumos loc de pe pământ e, din nou, în maxi-sexi *, când batem ca freneticii în geamuri și facem cu mâna oamenilor de pe stradă, în speranța că ne vor saluta înapoi. Așa cum spune superstiția, va urma un spectacol baban * dacă ni se răspunde la salut.

Cel mai frumos loc de pe pământ e acela unde auzim 1000 de DA și instant ne fuge gândul la sala de teatru.

Mă întreb dacă toate locurile prin care am fost, dacă toate scaunele în care am stat, toată recuzita pe care am mutat-o dintr-un colț în altul, toate hainele pe care le-am purtat pe scenă, dacă toate astea țin evidența fiecărui cuvânt rostit de noi.

Ce predomină, oare? Încurajările? Glumele? Râsetele? Lacrimile? Regulamentul de ordine și siguranță publică la care aproape toți oftăm când semnăm că n-avem voie să consumăm tutun pe perioada deplasării? Dac-ar fi să se facă un recensământ a tot ceea ce însemnăm, din ce ar fi compus?

Eu cred că ar fi compus din râsul molipsitor al Izei, dansul Beyonce-ian al lui Vlad, gesturile de tată ale lui Mario, reacțiile savuroase ale lui Ruxi, medicamentele abundente ale lui Iris, întrebările curioase ale Alexandrei, pozele și filmările pentru vlogul Biancăi, episoadele preferate ale lui Andrei din Family Guy, machiajul perfect de fiecare dată al Adelinei, bătăile Sarei, laptop-ul lui Mario Cătălin Burlacu (sau, mă rog, ce a mai rămas din el), pozele lui Sabin, poantele Alexiei, păpușile Andreei, zâmbetul Maiei, bilețelele doamnei Rozi *, glumele cu rockeri ale lui teacher și cred că recunoștința mea.

N-aș fi fost cine sunt azi fără ei toți.

Cel mai frumos loc de pe pământ e repetiția haotică dinainte să intre publicul în sală, când toți transpirăm și ne întrebam dacă persoanele pe care le vrem în sală chiar au de gând să-și facă apariția (nu vă puteți imagina ce reacții avem când vedem că într-adevăr au venit… nici nu vrem să vă imaginați, de fapt).

Cel mai frumos loc de pe pământ e acolo unde ne îmbrățișăm cu toții, în finalul spectacolului și timpul se oprește.

Cel mai frumos loc de pe pământ e unde suntem toți. Pentru totdeauna.

_______

• boxă Facebook – boxa Izei pe care o ia la aproape fiecare deplasare, cu logo-ul Facebook pe ea.
• Alexandria – orașul în care am jucat pentru prima dată drept a 4a generație a trupei treivirgulăpaișpe.
• teacher – apelativul preferat pentru domnul profesor.
• delicii culinare de post – în funcție de perioada în care repetam, alternam gustările din sala de repetiții, dacă se ținea sau nu post, în așa fel încât cu toții sa putem mânca.
• maxi-sexi – așa spunem noi microbuzului cu care plecăm în diferite orașe (Focșani, Constanța, București, Alexandria etc.)
• baban – termen folosit de teacher pentru a exprima potențialul și magnitudinea unui lucru.
• bilețelele doamnei Rozi – în cadrul spectacolului Brainstorm, doamna Rozi este cea care strânge bilețelele de la spectatori și i le înmânează pe ascuns Sarei, făcându-ne spectacolul aparte.

foto coperta: Andreea Iordache