Adriana Stănică (la 17 ani)
Cuvântul „barbar” a fost prima oară folosit de greci pentru a numi o persoană nevorbitoare de limba greacă, întrucât orice altă limbă suna pentru ei întocmai ca onomatopeicul „bar-bar-bar”. Îmi imaginez conflictul între generații exact unul de acest tip, în care apogeul rasei umane de până acum, după cum se cred adulții, refuză să învețe limba copiilor lor și ajung să îi alieneze. 2400 de ani mai târziu, conotațiile cuvântului s-au schimbat, dar adolescenții au rămas la fel de barbari ca pe vremea lui Platon, care îi descrie cu același ton cu care mă bârfește și mama rudelor:
”Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, dispreţuiesc autoritatea şi dovedesc lipsă de respect faţă de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Îşi contrazic părinţii, mănâncă în grabă delicatesele de pe masă, stau picior peste picior şi sunt tirani cu profesorii…”
(nu are rost să copiez tot citatul, că s-a prins lumea deja…). Poate e absurd să atribui unor copii care nici n-au terminat școala un termen atât de crud, mai ales că nouă ne place atât de mult când scrie cruelty-free pe etichetă, dar, for the sake of drama (care ne place tot atât de tare, mai ales dacă e pe internet), o să continui.
O scenă recurentă din filmul adolescenței mele (care încă nu și-a închis platourile de filmare) este cearta dintre mine și sora mea la shopping. Ea, 27 de ani, un milenial curat. Eu, cu 10 ani mai mică, am litera „Z” scrisă pe frunte. În fața noastră, cei mai neconvenționali adidași, mult prea voluminoși pentru a fi confortabili, cu logo-ul Balenciaga destul de mare printat și culori care te loveau la ochi. I-am vrut instant. Am simțit cum purtându-i, le-aș fi spus străinilor care trec pe lângă mine pe stradă despre elanurile mele titanice specifice vârstei, DESPRE lipsa de griji și DESPRE comportamentul degajat, DESPRE pofta de ceva nebun, că nu trebuie să mă ia în serios, că nici eu nu prea mă iau în serios, că dacă ne întâlnim pe stradă putem să vorbim despre cultura hipsterilor o grămadă, că sunt queer sau într-un proces de descoperire a acestei laturi. Sora mea doar se holbează: „Sper că nu îți plac, sunt urâți”. Fără să fiu superficială, m-am simțit dezechilibrată, ca un dansator pe frânghie, incertă despre natura mea care s-a regăsit așa de bine în lucrul acela foarte urât. Oare chiar ne-am stricat atât de rău la cap?
desen: Raluca Mocanu
Mica poveste am împărtășit-o cu speranța că mai mulți soldați ai armatei Z vor înțelege. Această criză de identitate pe care o suferim se traduce printr-o criză a limbajului. Adolescentul apelează la noi forme de expresie: firme consacrate (pentru haine, electronice, chiar și de la sticla de apă la jumate avem pretenții), umor rafinat, instrumentele de procrastinat: Instagram, Youtube sau ce îmi place mie mai mult, Twitter-ul, rapperii americani. Se merge pe principiul „ești ceea ce mănânci” modificat, adus la un rang mai înalt: „ești ceea ce consumi”.
Toate aceste lucruri sunt „limbi” separate în care am învățat să vorbim sau cel puțin niște dialecte foarte puternice ale limbii comune, cu care ne apărăm în fața molestării persistente din partea adulților. Ascultând fiecare rant al profesorilor și părinților, citind articolele care vin regulat despre cât de ciudați am ajuns să fim și 5 remedii posibile, a devenit din ce în ce mai evident pentru mine că nu nouă ar trebui să ne fie frică de ei cât le e lor frică de noi.
Adulților le este frică de evoluție. Nu am norocul eu să fac parte din grupul celor care au toată viața figured-out, job stabil și salariu suficient, dar printr-un exercițiu de empatie îmi pot imagina cum adulții și-ar dori să oprească timpul și să se obișnuiască cu revoluția curentă a modului în care oamenii comunică unii cu alții, până când trec mai departe la revoluția sistemului financiar cu criptomonede și tot așa. Eventual, între acestea două, să mai stea la o cafea, să meargă la pescuit, să iasă cu prietenii din liceu.
Adulților le este frică de evoluție.
Evoluția, nu numai în societate, ci și în biologie, se produce prin mutații. Unele sunt rele și îți dau cancer, altele se întâmplă fără să aibă vreun efect vizibil și nu te schimbă cu nimic. Uneori, foarte rar însă, schimbarea este benefică, pentru că permite organismelor să se adapteze: să digere un nou tip de aliment sau să aibă mai mult păr pe picioare dacă e frig. Dacă de cele mai multe ori mutațiile au efecte negative, fără ele tot ce avem în jurul nostru azi s-ar reduce la o euglenă verde foarte tristă. Ar trebui să ne gândim la adolescenți ca la niște mutageni culturali care vin cu ideile revoluționare de care se sperie adulții (da, e ok dacă ești homosexual și vrei să te căsătorești, de exemplu, dar asta e o altă discuție) și să ne dăm seama că și cultura, precum natura, suferă mutații rapide fără de care este destinată unui sfârșit tragic. De asemenea, e important de știut că orice mutație are rostul ei în procesul mai larg de evoluție, oricât s-ar opune oamenii și ar acuza că mergem pe calea greșită.
Generația Z are această putere, de a-și asuma riscuri, de a evita monotonia și încremenirea în timp, de a face mutații, de a-și portretiza o lume care este de la miez diferită de cea cu care s-au obișnuit părinții lor. Sarcina noastră este să schimbăm mentalitatea acestui popor. Noi, puștanii de 12 până la 18 ani, ca oameni în formare, ar trebui să ne cunoaștem rolul foarte important pe care îl avem. Chiar dacă societatea nu ne tratează cum ar trebui, nu înseamnă că nu suntem valoroși. Ne putem simți neajutorați uneori, însă deținem niște puteri uimitoare, pentru că ne imaginăm lumea într-un mod în care adulții nici măcar nu mai încearcă.
O să încerc să nu îmi pierd haosul.
Un citat în care mi-am găsit, în momente de cumpănă (ca acela de la shopping), liniștea, este de la Nietzsche: „Trebuie să ai în tine încă haos, spre-a da născare unei stele dansatoare.” O să încerc să nu îmi pierd haosul, să nu mă supun autorității (parentale sau profesorale), să profit la maximum de aceste clipe de libertate până când îmi va veni mie rândul să port laurii și să mă înconjor de o mare de barbari.
